Cu toții ne dorim să avem un ten cât mai neted și tânăr pentru o perioadă cât mai îndelungată, căutând în permanență soluții pentru a întârzia semnele îmbătrânirii. Un ajutor de nădejde în acest sens este, bineînțeles, crema antirid, însă care este momentul optim în care ar trebui să o incluzi în rutina ta zilnică de îngrijire? Cum ar trebui să arate această rutină la fiecare vârstă? Descoperă de la ce vârstă poți începe utilizarea cremei antirid și ce produs ți se potrivește cel mai bine.
De ce apar ridurile?
Ridurile sunt acele linii și pliuri care se formează pe piele, fiind vizibile în special pe față, în zona gâtului și a decolteului. Ele încep să se formeze și tind să se adâncească odată cu înaintarea în vârstă. Pe măsură ce corpul începe să îmbătrânească, se produc numeroase schimbări la nivel celular, care își lasă amprenta și asupra pielii. Un rol major în elasticitatea pielii este jucat de colagen, o proteină care se găsește în mod natural în organism. Însă, producția sa începe să scadă pe măsură ce înaintăm în vârstă.
Dacă pielea are mai puțin colagen, ea începe să își piardă din elasticitate, ceea ce înseamnă că nu mai poate reveni la forma inițială și începe să se lase. Astfel, se formează aceste pliuri și cute, adică ridurile. Există și alți factori care pot contribui la îmbătrânirea prematură a pielii, precum poluarea, expunerea la radiațiile UV, fumatul sau nerespectarea unei rutine de îngrijire.
Avantajele produselor antirid
Produsele dedicate îngrijirii antirid conțin numeroase ingrediente hrănitoare, care pot contribui la menținerea unei pieli sănătoase. Acestea au o acțiune specială, care are rolul de a stimula producerea proteinei minune numită colagen, astfel ajutând la tonifierea pielii, la reumplerea eisa și la recăpătarea aspectului plin de vitalitate. Produsele antirid asigură și o bună hidratare a pielii, ajută la protejarea sa împotriva factorilor agresivi ce o pot deteriora și favorizează repararea.
Cât de importantă este componenta genetică în apariția ridurilor?
Componenta genetică joacă un rol foarte important în apariția ridurilor și îmbătrânirea pielii, în general. În funcție de factorul ereditar, unele persoane pot fi predispuse la o îmbătrânire mai accelerată. Însă nu trebuie să pierdem din vedere un aspect important - îngrijirea pielii poate face diferența. Putem diminua implicațiile componentei genetice dacă începem cât mai devreme să folosim creme antirid, care să ne hidrateze pielea și să ne țină departe de semnele îmbătrânirii.
De la ce vârstă folosim crema antirid?
Din păcate, nu putem combate definitiv apariția ridurilor, însă le putem încetini apariția, dar acest lucru depinde foarte mult de rutina de îngrijire abordată și de produsele utilizate. Așa cum am aflat deja, crema antirid este aliatul nostru principal, care nu ar trebui să lipsească din dulapul tău cu produse cosmetice. Însă, de la ce vârstă ar trebui să folosim crema antirid?
Această întrebare este intens disputată, iar multe persoane sunt de părere că sunt prea tinere pentru a se gândi la utilizarea unor astfel de produse. Adevărul este că încetinirea producției naturale de colagen începe destul de devreme, adică în jurul vârstei de 20 de ani. Deși îmbătrânirea tenului nu este vizibilă în această perioadă, ocazional mai poți observa mici linii fine care se formează în timpul expresiilor faciale.
Desigur, și factorul genetic joacă un rol important în apariția primelor riduri, deoarece unele persoane pot fi predispuse la o îmbătrânire mai accelerată. Însă, indiferent de factorii implicați, este recomandat ca vârsta la care să folosim crema antirid pentru prima oară să fie în jur de 25-30 de ani. La 25 de ani poți include câteva ingrediente antirid în rutina zilnică (precum acidul hialuronic prezent în cremele hidratante), urmând ca de la 30 să optezi pentru o îngrijire dedicată anti-îmbătrănire.
Ce ingrediente conține o cremă antirid?
Produsele dedicate acestui tip de îngrijire conțin o serie de ingrediente cheie care oferă pielii protecție și ajută la susținerea producției de colagen. Un bun exemplu este cel al antioxidanților, ca de exemplu vitamina C, vitamina E, coenzima Q10 sau resveratrolul, compuși care pot preveni stresul oxidativ și deteriorarea celulară, ajutând pielea să își păstreze tonusul și prevenind apariția unor riduri noi.
Retinolul (vitamina A) este un alt ingredient cheie în lupta împotriva ridurilor. Acesta reprezintă un derivat al vitaminei A cu o bună eficacitate în lupta anti-îmbătrânire, susținând producția de colagen și prevenind deteriorarea acestuia. Astfel, pielea poate rămâne fermă, nu se subțiază și formarea ridurilor este întârziată.
Acidul hialuronic este un alt compus produs în mod natural de către organism, dar care este în general nelipsit din produsele antirid. Acesta joacă rolul de "filler", asigurând un efect de umplere a ridurilor. Acidul hialuronic este esențial și pentru hidratare, deoarece are niște proprietăți speciale. Mai precis, acesta absoarbe foarte bine umiditatea, așadar pielea nu se va deshidrata și va rămâne hrănită și strălucitoare.
O altă etapă din îngrijirea antirid poate fi și exfolierea. Pentru ca tenul să rămână neted, este necesară îndepărtarea straturilor de celule moarte și a tuturor impurităților, iar un ingredient cu astfel de proprietăți va fi incredibil de util. De aceea, multe produse anti-îmbătrânire conțin și acizi AHA sau alfa hidroxiacizi, care exfoliază stratul cutanat și îl lasă neted și fin.
Cum alegi crema antirid în funcție de tipul de ten?
Dacă ai tenul sensibil, aplică creme antirid care sunt bogate în vitamina C, pentru că această substanță va ajuta la stimularea producției de colagen. Pielea uscată este și cel mai greu de îngrijit, pentru că este predispusă mai mult decât alte tipuri de ten la apariția ridurilor. Aceasta își poate recăpăta strălucirea naturală și poate scăpa de aspectul tern cu ajutorul acizilor din fructe, dar și cu ajutorul vitaminei A sau derivaților, ideale pentru un ten uscat și matur.
Cum alegem crema antirid în funcție de vârstă?
Pentru a avea parte de o îngrijire optimă, este important să alegi corect crema antirid în funcție de vârstă. Iată câteva criterii de luat în considerare.
Pentru o îngrijire optimă a tenului matur la menopauză, alege gama Neovadiol. Aceasta conține produse pentru perioada de peri-menopauză și post-menopauză, a căror formulă activează mecanismul de reparare a pielii, cu efect redensificare și redare a luminozității.
La 20 de ani
Imediat după încheierea perioadei de pubertate, implicit cu cea a vârstei acneei rebele, e necesar să începem să ne hidratăm tenul. Cel mai probabil, coșurile vor continua să apară și după vârsta de 20 de ani, dar într-un număr mult mai redus decât în adolescență. La fel de comună poate fi și roșeața tenului care, din nefericire, se poate transforma mai târziu în eritroză, afecțiune care se manifestă prin înroșirea pielii din cauza dilatării vaselor de sânge, care poate fi permanentă sau temporară. Dacă observi astfel de manifestări, cere sfatul unui dermatolog care te va ghida către un tratament adecvat pentru tipul tău de ten.
La această vârstă, imperfecțiunile prezente sunt minore, așa că îngrijirea ar trebui să se concentreze pe prevenire și pe servirea tuturor nevoilor tenului. Așadar, ar trebui să respecți rutina compusă din demachiere și hidratare, de două ori pe zi. Ambele etape sunt foarte importante pentru prevenirea ridurilor, deoarece contribuie la purificarea tenului și la prevenirea deshidratării sale.
Îngrijirea cotidiană, la 20 de ani, ar trebui să cuprindă următoarele etape:
- folosirea unei soluții spumante pentru curățarea zilnică a tenului, care nu descuamează pielea;
- utilizarea zilnică a unei creme hidratante, dar care nu încarcă tenul, ci are o formulă lejeră. Recomandăm folosirea unei creme hidratante din gama Mineral 89, potrivită pentru un ten tânăr care vrea să stea departe de riduri la maturitate;
- demachierea în fiecare dimineață și seară cu produse destinate acestei rutine, oricât de obosite v-ați simți.
La 30 de ani
Până în acest punct, îngrijirea antirid putea trece ușor pe planul secund, tenul menținându-și aspectul tânăr, iar numărul liniilor fine și al imperfecțiunilor fiind unul mic. Pentru a fi posibil acest lucru și după 30 de ani, ar trebui să începi să incluzi mai multe produse în rutina ta zilnică. Pe lângă pașii obligatorii de urmat, ia în considerare și utilizarea unor produse cu efect de fortifiere și protecție.
Dacă, până acum, majoritatea femeilor au ignorat sau au pus pe planul al doilea ritualul de îngrijire al tenului, de la această vârstă încolo el nu ar trebui să lipsească în nicio zi. Protecția solară cu SPF 50, indiferent de anotimp, trebuie să devină un MUST. Mai mult decât atât, ar fi indicat să optezi pentru cremele de zi, fondul de ten sau pudra cu protecție UVA și UVB.
Începând cu vârsta de 30 de ani, pielea are din ce în ce mai multă nevoie de hidratare, așa că e normal să observați că simpla demachiere, fără aplicarea ulterioară a unei creme care să hrănească pielea, nu mai e suficientă. Astfel, cremele de zi și cele de noapte încep să se înmulțească pe raftul cu produse cosmetice, dar asta nu ar trebui să te îngrijoreze, ci să te determine să te preocupi mai mult de ajutorul pe care îl poți oferi tenului pentru a se regenera.
Îți recomandăm booster-ul zilnic Mineral 89, cu efect de reumplere, care hidratează și ajută la refacerea barierei pielii. La 30 de ani, pot începe să fie vizibile câteva linii fine în zona ochilor, unde pielea este mai subțire și mai sensibilă. Așadar, crema de ochi ar trebui inclusă pe lista ta de produse zilnice. Poți folosi gelul pentru conturul ochilor Mineral 89 care acționează asupra cearcănelor, liniilor fine și a semnelor oboselii.
Îngrijirea cotidiană, la 30 de ani, ar trebui să cuprindă următoarele etape:
- folosirea unei soluții spumante de curățare a feței, a unui gel sau a unei creme delicate;
- utilizarea zilnică a unei creme cu factor de protecție UVA sau UVB;
- Liftactiv Crema H.A. Antirid și Fermitate care hidratează pielea datorită acidului hialuronic cu efect de umplere și netezire și Crema de Noapte Liftactiv Hyaluronic Specialist H.A.
- efectuarea, la aproximativ două săptămâni, a unui gomaj, pentru a permite pielii feței să se regenereze și să elimine mai ușor celulele moarte.
La 40 de ani
Pielea începe să se refacă mai greu după 40 de ani, motiv pentru care ridurile încep să se adâncească și să fie mai vizibile. De aceea, rutina antirid va trebui luată în serios și vor trebui utilizate produse bogate în ingredientele esențiale, cu o concentrație mai mare. Începând cu această vârstă, ar trebui să faci o distincție între crema de zi și crema de noapte.
Cea mai buna crema antirid după 40 de ani are o formulă specială care să îi ofere tenului tot ce are nevoie în fiecare etapă a zilei. Poți include și un serum special, deoarece acesta este mai concentrat și asigură rezultate bune în lupta anti-îmbătrânire. Desigur, nu va trebui să neglijezi nici zona ochilor.
Poți găsi toate aceste produse în gama Liftactiv, dedicată îngrijirii antirid, care asigură o bună protecție, redau luminozitatea și fermitatea pielii și contribuie la corectarea semnelor de îmbătrânire.
Îngrijirea cotidiană, la 40 de ani, necesită utilizarea unor remedii mai concentrate și ar trebui să cuprindă următoarele etape:
- demachierea dimineața și seara devine obligatorie și trebuie efectuată mult mai delicat ca până acum;
- trebuie evitate obiceiurile de frecare la ochi, pentru că acestea vor ajuta ridurile să se instaleze mai repede. În schimb, alege să cureți ochii cu demachiant dedicat acestei zone sensibile și folosește multă apă pentru a clăti;
- nu ieși din casă fără ochelari de soare;
- serumurile antirid concentrate vor deveni prietenele dumneavoastră de încredere, la fel și serumul iluminator, care trebuie aplicat dimineața, pentru un efect imediat și de durată, pe tot parcursul zilei. Poți încerca serumul cu vitamina C de la Liftactiv, un produs corector antioxidant cu efect de luminozitate.
La 50 de ani
Acum putem vorbi deja despre un ten matur. Pe lângă pierderile de colagen, pielea se confruntă și cu numeroase schimbări din cauza menopauzei. Pe lângă riduri, apar și alte semne ale îmbătrânirii (precum petele pigmentare) sau uscarea excesivă a pielii, așa că rutina va trebui modificată. În plus, dacă până acum focusul era îngrijirea feței, după 50 de ani va trebui să acorzi aceeași atenție și zonei gâtului și decolteului.
Cea mai bună cremă antirid dupa 50 de ani conține ingrediente pentru perioada de peri-menopauză și post-menopauză, a căror formulă activează mecanismul de reparare a pielii, cu efect redensificare și redare a luminozității. Pentru o îngrijire optimă a tenului matur la menopauză, îți recomandăm gama Neovadiol.
Îngrijirea cotidiană, la 50 de ani, ar trebui să cuprindă următoarele etape:
- zonele ochilor, gâtului și decolteului au mare nevoie de ajutor, așa că îngrijește-le cu serumuri concentrate și creme destinate tenului matur;
- aplicarea produselor cosmetice de îngrijire a tenului ar trebui făcută cu mișcări circulare și masaj, care vor pune sângele în mișcare;
- nu folosi rujuri uscate, de genul celor rezistente la transfer, pentru că vei scoate în evidență cutele care se formează inevitabil în jurul buzelor;
- aplică la prima oră a zilei un ser antirid care va acționa ca o barieră împotriva factorilor externi cu care veți avea contact în orele ce urmează, precum poluarea, particulele de praf sau radicalii liberi;
- îți recomandăm gama Neovadiol, cu ingrediente care pot activa mecanismul anti-îmbătrânire a pielii la menopauză. Gama conține produse dedicate perioadelor de peri-menopauză și post-menopauză care contribuie la redarea volumului și luminozității pielii.
Alte sfaturi pentru a întârzia îmbătrânirea pielii
Utilizarea produselor antirid încă de la 25-30 de ani este esențială pentru a te ajuta să faci față semnelor îmbătrânirii. Însă, va trebui să ai grijă să îți îngrijești tenul în mod corespunzător în general. În fiecare dimineață și seară, urmează câțiva pași simpli:
- Orice rutină ar trebui să înceapă cu etapa de curățare, care este extrem de importantă pentru a îndepărta toate impuritățile și a-ți purifica tenul. Atunci când te demachiezi, evită să folosești săpunul, pentru că acesta usucă excesiv pielea și o lasă mai vulnerabilă în fața factorilor externi. Produsele speciale pentru curățarea tenului sunt mult mai delicate cu pielea ta. Un alt sfat în ceea ce privește o demachiere corectă este să nu fii agresivă cu tenul tău. Apelează la masajul gentil al feței, cu mișcări circulare și lente, pentru a executa o demachiere „ca la carte”, care să nu îți afecteze în niciun fel tenul.
- Hidratarea ar trebui asigurată de produse hrănitoare cu ingrediente cheie, la care poți adăuga produse precum serumuri, creme de ochi sau tratamente adaptate nevoilor tale specifice.
De asemenea, nu va trebui niciodată să sari peste protecția solară. Expunerea la radiațiile nocive ultraviolete este extrem de dăunătoare pentru piele și se numără printre principalii factori externi care duc la îmbătrânirea sa. Folosește produse cu factor de protecție solară în fiecare zi, indiferent de vreme sau anotimp. Optează pentru produse cu o valoare a SPF de minimum 30, ideal SPF50+.
Pentru a avea un ten cât mai luminos și lipsit de imperfecțiuni pentru o perioadă cât mai îndelungată, este important să știm de la ce vârstă să folosim crema antirid și ce fel de produse sunt potrivite în fiecare etapă a vieții. Nu neglija niciodată rutina de îngrijire a pielii și alege produse cu ingrediente speciale, hrănitoare, care să favorizeze repararea pielii, să sporească producția de colagen și să contribuie la corectarea ridurilor.