OK

OK Anulare

V-ați înregistrat cu succes!

Închideți

Regenerarea părului - în cât timp crește părul, sfaturi de îngrijire și de tratament

regenerarea parului

Auzim des, chiar de la specialiști, faptul că este absolut normal să îți cadă părul, adică să pierzi zilnic între 50 și 100 de fire de păr. Însă, dacă îți cade mai mult păr, află care sunt cauzele căderii sale și cum poți combate acest proces.

Este absolut normal să ne îngrijorăm în momentul în care ne cade părul mai mult decât ne-am obișnuit deja, însă o reală problemă intervine în momentul în care pierderea este una ieșită din comun. Uneori, fenomenul înseamnă doar o perioadă de regenerare a părului, alteori poate fi vorba despre o disfuncție în organism. Însă, iată care sunt mecanismele.

Faze de creștere și regenerare ale părului

Încă din burtica mamei, din cea de-a 22-a săptămână, fătul are toți foliculii de păr formați, adică aproximativ 5 milioane, dintre care aproximativ 1 milion doar în scalp. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, densitatea părului scade deoarece scalpul se întinde. Oamenii pot avea fire de păr care se pot afla oricând într-una dintre cele trei faze de creștere: anagenă, catagenă și telogenă.

Este important de menționat faptul că toate firele de păr nu se vor afla în același timp în aceeași etapă a creșterii și regenerării părului. În timp ce unele fire pot fi în timpul fazei de creștere, altele pot fi în faza de repaus și pot cădea.

Faza anagenă
Această etapă este numită și faza de creștere. În timpul acesteia, celulele de la rădăcina părului se divid rapid și se formează un nou fir de păr care îl împinge de la rădăcină pe cel vechi, determinând astfel căderea acestuia.

Faza catagenă
Este cunoscută drept o perioadă intermediară, de tranziție, în care părul se oprește din creștere. Aceasta durează în jur de 2-3 săptămâni și aproximativ 3% din părul nostru se află în permanență în această etapă.

Faza telogenă
Faza telogenă, sau faza de repaus, durează aproximativ 100 de zile, timp în care foliculul se odihnește. În această etapă, pot cădea intre 25 de 100 de fire de păr pe zi.

Cauzele căderii părului

Sunt multe cauze care pot determina căderea părului, iar acestea diferă în funcție de organismul fiecărei persoane. Femeile se pot confrunta cu căderea părului imediat după ce nasc, în timp ce bărbații își pot pierde mai mult păr din cauza anumitor boli ori tratamente medicale. Cauzele interne pot fi:

  • Predispoziția genetică, ereditatea;
  • Factorii hormonali (menopauză, sarcină etc.);
  • Vârsta.

Cauzele externe pot fi:

  • Stres;
  • Alimentația neadecvată;
  • Folosirea în exces a produselor de coafare;
  • Factorii din mediul extern, precum radiațiile;
  • Probleme de sănătate și medicație.

Tipuri de cădere a părului - semne și simptome

Căderea părului poate duce la subțierea firului de păr, rărirea numărului de fire, apariția petelor de calviție sau chiar pierderea completă a părului.

Alopecia androgenică
Este forma cea mai obișnuită de cădere a părului, atât la bărbați, cât și la femei. Se poate manifesta diferit în funcție de sex, iar zona occipitală nu este afectată. Factorii care contribuie la această afecțiune pot fi problemele hormonale, biologice și ereditare.

La bărbați, este vorba despre binecunoscuta chelie, care de obicei are legătură cu moștenirea genetică. Femeile pot dezvolta și ele chelie tipic feminină, care poate duce la rărirea părului de pe întreaga suprafață a capului.

Alopecia areata
Este boala care poate duce la pierderea completă a părului, chiar dacă nu există alte probleme medicale. Oamenii care suferă de alopecie pot prezenta pete de calviție, adică zone rotunde pe scalp de unde să lipsească părul în totalitate. Este posibil chiar să le cadă părul din zona sprâncenelor, ori din alte zone de pe corp. Acest tip de alopecie este cauzată de o problemă la nivelul sistemului imunitar.

Alopecia de tracțiune
Aceasta reprezintă o pierdere constantă a firelor de păr cauzată de coafurile care pun multă presiune pe păr.

Tricotillomania
Aceasta reprezintă o afecțiune psihologică, ce cauzează o tendință excesivă de a trage de firele de păr până în momentul în care acestea cad.

Pitiriazis amiantacea
Este o eczemă a pielii capului, care mai este cunoscută și sub numele de Tinea Amiantacea. Poate apărea oriunde pe scalp și cauzează căderea părului. Apare mai des la femeile cu vârsta cuprinsă între 35 și 40 de ani, dar și la copiii mici. Când afecțiunea este în stadiul incipient, scalpul devine roșu și inflamat. Apoi, își vor face apariția “solzi” de culoare argintiu-alb sau gălbui, iar părul va cădea.
 

5 sfaturi pentru regenerarea naturală a părului

Când vorbim despre regenerarea părului, vorbim despre firele aflate în etapa anagenă, care reprezintă practic faza de creștere. De-a lungul timpului, oamenii de știință au căutat și au testat eficacitatea a diferite metode de a stimula regenerarea părului și a declanșa faza anagenă. Iată câteva sfaturi de care poți ține cont.

Tratarea anemiei
Anemia înseamnă deficitul de fier sau de vitamina B12. În cele mai multe cazuri, aceasta provoacă pierderea părului ori oprirea creșterii, astfel încât va avea loc o pierdere generală a acestuia. De regulă, corectarea lipsei de fier poate opri căderea părului.

Testarea funcției tiroidei
Dezechilibrul hormonal poate duce la pierderea părului. Pentru a confirma dacă există o disfuncție a tiroidei, este necesară analiza valorii TSH-ului, hormonul de stimulare tiroidian.

Verificarea prospectelor medicamentelor
Există medicamente care au legătură cu căderea părului, mai ales atunci când are loc întreruperea administrării lor. Se recomandă verificarea prospectelor medicamentelor, dar și ca tratamentul recomandat de către medic să nu fie întrerupt fără părerea avizată a acestuia.

Dietă echilibrată
Un regim alimentar bogat în vitamine și minerale este absolut esențial pentru o stare generală bună de sănătate și, implicit, pentru un păr sănătos.

Evitarea stresului
Stresul fizic, precum fluctuațiile de greutate, deficiența vitaminelor esențiale din organism sau o intervenție chirurgicală pot duce la căderea părului. Însă, o semnificație mai mare poate avea stresul emoțional, care poate provoca pierderea părului chiar și la câteva luni după momentul traumei.

Cum te poate ajuta un medic specialist dermatolog

Din cauza faptului că există mai multe motive care pot duce la căderea părului, un medic dermatolog va încerca să pună un diagnostic pe baza simptomelor și manifestărilor pacientului. Acesta va încerca să elimine anumite cauze, pentru a observa dacă este vorba despre o cădere bruscă sau graduală a părului.

După o serie de întrebări, va urma și o examinare a firului de păr și a scalpului, care poate continua și cu examinarea altor zone cu păr de pe corp. Se poate preleva și o probă de pe scalp, pentru a putea soluționa căderea părului.
 

Tratarea căderii părului

Următoarele remedii pot face parte dintr-un tratament complex anti-căderea părului. Un dermatolog poate recomanda:

  • Minoxidil

Acesta este un medicament care se aplică direct pe scalp și care stimulează creșterea părului, împiedicând subțierea acestuia.

  • Tratament cu laser

Se pot utiliza perii, piepteni sau alte device-uri care să emită lumină laser și care să stimuleze creșterea părului.

  • Produse pentru îngrijirea părului

Acestea pot include diferite dermatocosmetice împotriva căderii părului, precum un tratament cu efect de densificare, un balsam nutrireparator sau un șampon energizant împotriva căderii părului. Toate aceste produse au capacitatea de a întări sistemul de apărare al scalpului împotriva factorilor externi, dar și de a revitaliza foliculii piloși, de a hidrata și revigora părul.

Îți recomandăm produsele din gama Dercos Technique împotriva căderii părului, care include atât șampoane pentru căderea și regenerarea părului, cât și fiole.

Încearcă șamponul Dercos Technique Energy+, cu acțiune energizantă, care poate fi folosit pe toate tipurile de păr. Acesta este îmbogățit cu Aminexil, o moleculă care contribuie la întărirea părului, la densificarea acestuia și la detoxifierea scalpului. Dacă dorești să protejezi natura, poți încerca șamponul cu acțiune energizantă într-un ambalaj cu 77% mai puțin plastic.

Aceste produse ar trebui utilizate complementar cu un tratament împotriva căderii părului, precum fiolele Aminexil Clinical 5 de la Dercos Technique. Acestea sunt recomandate în cazul căderii recidivante a părului sau a celei cauzate de stres, ajutând la întărirea firului de păr de la rădăcină, dar și la calmarea scalpului și la calmarea micro-dezechilibrelor. Formula lor este personalizată pentru nevoi specifice, așa că poți alege dintre Aminexil Clinical 5 pentru femei și Aminexil Clinical 5 pentru bărbați.

Pentru a contribui la regenerarea părului, este important în primă fază să știi care sunt cauzele căderii sale. Astfel, vei ști ce fel de metodă de tratament și îngrijire să abordezi. Căderea părului nu are nevoie întotdeauna de un tratament medical, deoarece firele pot crește de la sine, iar uneori este nevoie doar de schimbarea produselor de îngrijire capilară. Dacă problema căderii părului este una serioasă, atunci nu ezita să ceri ajutorul unui dermatolog.

Cum sa iti regenerezi parul si ce tratamente sunt necesare pentru regenerarea lui.

Produse recomandate

Densi-Solutions - Șampon cu efect de densificare pentru părul subțire și slăbit<br />

Densi-Solutions - Șampon cu efect de densificare pentru părul subțire și slăbit

Pentru un fir de păr mai puternic, mai gros

Densi-Solutions - Balsam pentru părul subțire și slăbit cu efect de densificare

Densi-Solutions - Balsam pentru părul subțire și slăbit cu efect de densificare

Crește rezistența părului

Densi-Solutions - Tratament pentru părul subțire și slăbit cu efect de densificare<br />

Densi-Solutions - Tratament pentru părul subțire și slăbit cu efect de densificare

Crește numărul firelor de păr

( 1 Păreri )

Nou

Dercos PSOlution Șampon tratament keratoreductor

Dercos PSOlution Șampon tratament keratoreductor

( 2 Păreri )

Nou

Energy+ Șampon cu acțiune energizantă

Energy+ Șampon cu acțiune energizantă

Nou

Energy+ Sampon pentru cresterea parului cu acțiune energizantă si anti cadere par, 200 ml

Energy+ Sampon pentru cresterea parului cu acțiune energizantă si anti cadere par, 200 ml

Nou

ENERGY+ BALSAM FORTIFIANT

ENERGY+ BALSAM FORTIFIANT

go to top