Top 5 super-fructe pentru un ten frumos

Atunci când vine de îngrijirea tenului nostru, ceea ce este în interior contează. Citiți prezentarea noastră despre cele 5 fructe pe care ar trebui să le adăugați în dieta dvs. dacă doriți să aveți o strălucire  de invidiat.

Portocalele

Datorită nivelului impresionant de betacaroten - pigmentul responsabil pentru culoarea acestora - portocalele valorează greutatea lor în aur atunci când vine vorba de soluții anti-îmbătrânire . Pline cu pro-vitamina A, care ajută la lupta împotriva daunelor provocate de soare, cât și la reducerea sensibilității pielii față de razele UV, portocalele conțin de asemenea și cantități substanțiale de vitamina C care susțin frumusețea tenului prin creșterea producției de colagen.

Afinele

Adesea considerate ca fiind cele mai eficiente super alimente ale naturii, afinele își datorează culoarea unui pigment numit antocianină, un tip de antioxidant. La fel ca și alte fructe de pădure colorate roșu sau mov (goji si cătina sunt exemple foarte bune) aceste produse anti-îmbătrânire ajută la lupta împotriva semnelor de îmbătrânire prin reducerea daunelor determinate de totalitatea factorilor externi nocivi.

Fructele de acai

Bogate în vitamina E , (responsabilă de promovarea sănătății pielii, a părului, și unghiilor) fructele de acai sunt cunoscute pentru proprietățile lor anti-inflamatoare. Dacă suferiți de acnee, aplicarea unei măști naturale din fructe de acai sau cu ulei de acai poate ajuta la eliminarea roșeții, având un nivel ridicat de antioxidanți, și ajutând la îmbunătățirea circulației pielii. Cu alte cuvinte, este exfoliantul natural  gata de folosit!

Avocado

Dezbaterea continuă despre avocado: fruct sau legumă? Nu contează, un singur lucru e cert: beneficiile pe care le aduce pielii. Având foarte mulți acizi grași care sunt extrem de eficienți atunci când vine vorba de hidratarea pielii, avocado are un nivel ridicat de vitamina A care ajută la repararea celulelor - vești excelente pentru pielea obosită care suferă din cauza soarelui sau poluării.  Cine a spus că toată grăsimea este rea?

Cătina

Similară cu afinele, cătina vine la pachet cu flavonoide, o ramură a polifenolilor care sunt foarte cunoscuți pentru capacitățile lor impresionante de a lupta împotriva stresului oxidativ. Consumul de suc de cătină poate avea drept rezultat un ten mai strălucitor, plin de luminozitate.  Mai mult, cătina are o compoziție chimică care poate ajuta în tratamentul tenului gras, dar și la eliminarea roșeții.

Data publicării:

Produse recomandate

CAPITAL SOLEIL

Cremă antioxidantă anti-rid 3 în 1, SPF50

Cremă de protecție solară - Protecţie faţă

Acțiune triplă: anti-rid, elasticitate și luminozitate.

Cele mai citite articole

Mic dejun sănătos - rețeta unei zile reușite

Se spune că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, dar câți dintre noi chiar ne facem timp pentru un început sănătos în fiecare dimineață? Nutriționistul Raphaël Gruman dezvăluie beneficiile de a petrece puțin timp suplimentar în bucătărie.

Citește mai mult