OK

OK Anulare

V-ați înregistrat cu succes!

Închideți

Previous

Mecanismele biologice ale căderii părului

Care sunt mecanismele biologice din spatele căderii părului?

J-F. M.: Când sunt dereglate, există o serie de mecanisme biologice care pot cauza căderea părului. Această cădere poate fi progresivă sau bruscă, mai mult sau mai puțin gravă, difuză sau localizată.
Cea mai des întâlnită formă de cădere a părului este alopecia androgenetică, care afectează peste 50% dintre bărbați de toate varstele; acest tip de alopecie afectează și femeile, în special după menopauză. Mecanismul care stă la baza alopeciei androgenetice este o sensibilitate crescută a scalpului la androgeni (hormoni masculini), ceea ce duce la o scădere progresivă a dimensiunii foliculilor de păr. Această „miniaturizare” a foliculilor (mai degrabă decât căderea părului) determină ca firele de păr să fie tot mai subțiri și mai fragile.

În cazul alopeciei difuze, ce afectează atât bărbații, cât și femeile, sunt și alte mecanisme care intră în joc. Acest tip de cădere a părului poate fi cauzat, de exemplu, de chimioterapie, care are ca scop distrugerea rapidă a tuturor celulelor proliferare din organele afectate de tumori. Pentru că celulele de la baza foliculului pilos sunt printre cele mai active din corpul uman, ele vor suferi în urma acestui tratament și, ca efect secundar, vor fi distruse. Alopecia difuză mai este cunoscută și sub denumirea de anagen effluvium (efluvium anagen), deoarece părul cade în timpul fazei de creștere (anagen).

În cazul efluviului telogen (telogen effluvium - căderea părului în faza de repaus a ciclului părului), observat mai ales la femei, foliculii de păr cad în cantități mult mai mari decât în mod normal (zilnic, în mod normal, cad între 50 și 100 de păr pe zi). Mecanismele implicate sunt variate: perturbările hormonale apărute în urma sarcinii, dieta dezechilibrată, carențele de fier sau zinc, efectele secundare ale unor medicamente și stresul sunt doar câteva exemple.

În cele din urmă, în cazul alopeciei areata, care este o formă inflamatorie autoimună de cădere a părului, organismul nu mai recunoaște anumite celule ale foliculului pilos. Prin urmare, sistemul imunitar atacă aceste celule, iar părul cade de pe anumite porţiuni (mai mult sau mai puțin extinse) ale scalpului.

Sunt aceste mecanisme aceleași pentru toate tipurile de păr?

J-F. M.: Chiar dacă forma (drept, ondulat sau creț), secțiunea (rotundă sau elipsoidală) sau culoarea părului variază de la o regiune a lumii la alta și în de la un grup etnic la altul, mecanismele care cauzează căderea părului sunt identice.În ceea ce privește natura părului, cercetătorii au observat adesea hipertrofia glandei sebacee (glanda care lubrifiază axul părului) la pacienții cu alopecie androgenetică. Acesta este un semn că glanda sebacee este deosebit de sensibilă la dihidrotestosteron (DHT), androgenul responsabil pentru miniaturizarea foliculului pilos menționat mai sus, ceea ce poate cauza concomitent și creșterea producției de sebum, părul devenind astfel mai gras.

Care sunt cele mai recente descoperiri științifice cu privire la mecanismele căderii părului?

J-F. M.: O mare parte din cercetările de astăzi se concentrează pe rolul critic jucat de celulele stem în creșterea și regenerarea foliculilor de păr și pe înțelegerea modului în care funcționează aceste celule, a mediului în care se regăsesc și a factorilor de care pot fi afectate.Un studiu recent a arătat că rolul fundamental al tecii conjunctive (stratul exterior al foliculului pilos) este acela de a pune la dispoziție celulele stem necesare pentru creșterea viitorilor foliculi de păr.

La sfârșitul fiecărui ciclu al părului, la persoanele sănătoase, această teacă conjunctivă (compusă din colagen) se comportă mai degrabă ca o bandă elastică, permițând foliculului de păr să se așeze pe suprafața scalpului, astfel încât să se poată "reîncărca" cu celule stem în contact cu un „rezervor” de astfel de celule. Odată reîncărcat, foliculul pilos se înrădăcinează în scalp și inițiază creșterea noii fibre de păr.

Dacă teaca conjunctivă își pierde proprietățile mecanice (cum este posibil să se întâmple în cazul persoanelor care suferă de alopecie androgenetică din cauza depunerii de colagen), foliculul pilos nu va mai putea să se reîncarce cu celule stem, iar creșterea noului păr va fi perturbată.
Provocarea noastră în următorii câțiva ani este să înțelegem mai bine biologia acestor celule stem, să le îmbunătățim mediul și să asigurăm astfel o creștere mai sănătoasă a foliculilor de păr.

Există câteva mecanisme biologice ce pot duce la căderea părului.