• research
  • Points de vente
  • newsletter
  • my skin

TOTUL DESPRE ALOPECIE

CĂDEREA PĂRULUI

Toate răspunsurile la întrebările dumneavoastră

FIRUL DE PAR

Ciclul de viaţă al părului

Părul nostru creşte şi cade în mod repetitiv. Acest fenomen se petrece de aproximativ 25 de ori pe parcursul vieţii noastre (luând în considerare o durată de viață de 75 de ani și o durată medie de 3 ani pentru fiecare ciclu de viață al firului de păr).
În realitate, părul trece succesiv de la o stare activă la o stare de repaus. Din fericire, fiecare folicul este independent, fapt ce împiedică căderea tuturor firelor de păr în acelaşi timp.

Ciclul de viață al firului de păr cuprinde mai multe etape:

  • - etapa de creştere (etapa anagenă) pe parcursul căreia părul creşte cu 0,3 mm pe zi. Această etapă variază de la o persoană la alta: de la 1 la 10 ani (în medie, între 3 şi 4 ani).
  • - etapa de regresie (etapa catagenă) pe parcursul căreia producţia de păr este întreruptă, iar întreg foliculul se retrage spre suprafaţa scalpului. Această etapă scurtă durează între 2 şi 3 săptămâni.
  • - etapa de repaus (etapa telogenă), etapă de cădere pe parcursul căreia părul este expulzat, fiind urmată de o fază de latenţă pe parcursul căreia bulbul este golit. Această etapă poate dura de la 2 până la mai mult de 12 luni. Cercetătorii sunt interesaţi în mod special de faza latentă, deoarece, cu cât această etapă durează mai mult, cu atât numărul bulbilor goliți crește, iar părul îşi pierde densitatea.
  • - etapa de regenerare (etapa neogenă), pe parcursul căreia activitatea celulelor stem conduce la regenerarea unui nou folicul. Aceasta marchează începerea unei noi etape de creştere.
  • Faza de regenerare
  • etapa de creştere
  • Faza de cădere
  • Faza latentă
  • Ora

Ipoteza noastră este că un activ care poate simula efectele mediului hipoxic va favoriza scurtarea fazei latente (pe parcursul căreia bulbul este gol).

Alopecia de la
A la Z

TOATE DEFINIŢIILE
Alopecie

Căderea progresivă a părului, parţială sau generalizată. Rezultatul alopeciei este calviţia.

Aminoacid

Moleculă mică compusă din 10 - 15 atomi, componentă fundamentală a proteinelor tuturor fiinţelor vii. Atunci când ajung la 20, acestea se unesc pentru a forma proteinele.

Bulb

Zonă situată la rădăcina firului de păr, la nivelul extremităţii tijei pilare, ancorate adânc în dermă. Acesta este compus din cheratinocite (celule care alcătuiesc firul de păr) şi din melanocite (celule pigmentare).
La nivelul bulbului se află papila dermică, o zonă puternic vascularizată care oferă foliculului toate substanţele nutritive necesare creşterii părului.

Celule stem

Celule care stau la baza regenerării tuturor ţesuturilor. Acestea au capacitatea de a produce celule pe întreaga lor durată de viaţă.

Ciment lipidic

Cimentul lipidic sau intercelular este o substanţă extracelulară care asigură coeziunea celulelor în ţesut.

Colagen

Sintetizat în mod natural de anumite celule din organism (fibroblastele din piele), colagenul conferă rezistenţă, elasticitate şi supleţe pielii. La nivelul părului, un săculeţ de fibre de colagen înconjoară şi protejează foliculul pilos.

Cortex

Partea principală şi centrală a fibrei capilare, protejată de cuticulă.

Cuticulă

Partea externă care protejează fibra capilară.

Folicul pilos

Ascuns la 4mm sub scalp, este responsabil pentru producerea firelor de păr. Foliculul pilos conţine glanda sebacee.

Microcirculaţie

Ansamblu de mici vase sanguine şi limfatice prin care se realizează schimburile extracelulare gazoase şi lichide.

Fototricogramă

Tehnică de evaluare a stării părului care constă în raderea unui cm² al scalpului şi în fotografierea acestei zone imediat după radere şi, din nou, după 2 zile.

Screening

Metodă biologică de identificare a noilor molecule care acţionează asupra unei funcţii cercetate. Această tehnică rapidă permite testarea mai multor mii de molecule pe zi. Reprezintă prima etapă a unui proces de descoperire a noilor active.

Vertex

Creştetul capului

Glande sebacee

Anexe ale foliculului pilos, responsabile pentru producerea sebumului.